Apariția creștinismului

        În granițele vastului imperiu roman, la începutul primului mileniu crestin, își face apariția o nouă religie, care aduce un mesaj mai presus de toate diviziunile naționale sau sociale și anume „Creștinismul”. 
În cartea sa Apologetica, Tertulian afirmă:
     ”Nu suntem aici decât de ieri și deja umplem imperiul, cetățile voastre, insulele, fortărețele, satele, câmpiile, consiliile, triburile, decuriile, palatul, senatul, piața publică. Nu vă lăsăm decât templurile voastre . Ce razboi nu am fi în stare să facem, chiar cu forțe inegale? Noi care ne lăsăm sugrumați de bună voie, dacă după doctrina noastră, n-ar valora să suferim moarte decât să omorâm? Chiar dacă nu am lua armele, și nu ne-am revolta pe față, am putea lupta împotriva voastră numai despărțindu-ne de voi”

     Primii persecutori ai creştinilor au fost evreii, la început creştinismul fiind văzut doar ca o nouă sectă iudaică. Creştinii evrei erau diferiţi de ceilalţi evrei prin faptul că erau convinşi şi mărturiseau că Mesia a venit în persoana lui Isus Hristos. De aici urmau să apară alte diferenţe etice şi teologice consistente. Evreii considerau creştinismul o erezie, şi se purtau ca atare, apostoli ca Ştefan, Pavel, Petru şi alţi pionieri creştini suferind o prigoană serioasă din partea fraţilor lor evrei.

De ce erau persecutați creștinii?

     

       În secolul I, creștinismul s-a răspândit relativ repede prin intermediul apostolilor și al misionarilor. Față de această nouă religie, autoritățile imperiale romane au avut în primele secole o atitudine de respingere, organizând uneori persecuții împotriva creștinilor.

Cauzele persecuțiilor romane au fost de mai multe feluri:

•Politice- creștinii îi erau loiali lui Isus Hristos, iar romanii Cezarului;

•Religioase- creștinii refuzau să aducă sacrificii pe altare în cinstea Cezarului sau zeilor respectați în imperiu. În anumite zile, toți locuitorii erau obligați să ia parte la cultul păgân, lucru pe care creștinii îi refuzau, fapt pentru care erau declarați atei, dușmani ai zeilor. Din aceste motive, toate nenorocirile ce veneau asupra poporului: foamete, inundații. incendii, cutremure, boli etc. erau atribuite creștinilor vinovați de ateism. Cultul Împăratului era foarte bine dezvoltat, mulți împărați atribuindu-și titlul de Pontifex Maximus, și mergând până la a se considera zei sau semi-zei.
     Cultul împăratului și al zeiței Roma, care constituia de fapt o manifestare de loialitate politică față de puterea Romei și a împăratului, de la care creștinii se sustrăgeau, a constituit una din cauzele principale ale persecuțiilor. Refuzul creștinilor de a adora pe împărat ca zeu era socotit ca act de impietate (sacrileghim ) și ofensă adusă majestății imperiale - crimen laesae majeslatis. Refuzând să accepte cultul zeilor, în general, creștinismul era învinuit și pentru crima de ofensă a religiei și a divinității - crimen laesae reli-gionis eldivinitatis (Tertullian, Apologeticum, XXVII, 1).

•Economice- cei care produceau idoli, pictorii, arhitecții, preoții templelor nu agreau această religie deoarece le amenința situația materială;

•Cauze moral-sociale. Prejudecățile și ura păgânilor se manifestau și în aprecierile lor asupra vieții morale a creștinilor. Neînțelegând Taina Sfintei împărtășanii, în care pâinea și vinul sunt prefăcute, prin Sfântul Duh, în Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, creștinii erau acuzați că ucid copiii la cultul lor și se hrănesc cu sângele și carnea acestora. Neînțelegând rostul și sensul agapei creștine, creștinii erau socotiți imorali, fiind acuzați ca la ospețele comune se dedau la desfrâu și comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei.
    Cei de sus, aristocratii, vedeau în crestini elemente vulgare si-i dispretuiau, pentru ca ei erau recrutati mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi în armata, crestinii erau socotiti de pagâni inutili societatii, nefolositori în afaceri infructuosi negotiis (Tertullian, Apologeticum, XLII, I).

•Militare- refuzau să se supună obligațiilor civile și militare cerute de împărat.

Împărații romani care au avut o atitudine ostilă referitor la creștinism au fost:

1. Claudius (41-54)
2. Nero (54-68)
3. Domițian (90-96)
4. Traian (98-117)
5. Septimus Severus (183-211)
6. Traianus Severus (249- 251) 
7. Valerianus (257-258)
8. Dioclețian (284-305)

Nero (54-68)

   
       Nero, ordona primele represalii împotriva creștinilor, acuzându-i că au incendiat Roma. Sub acuza de atentat împotriva statului și la viața împăratului, creștinii sunt declarați "inamicii neamului omenesc" și ai civilizației umane. Sunt uciși apostolii Petru și Pavel.

     „Nero a făcut să vină cele mai groaznice chinuri pentru nenorociții pe care poporul îi numea creștini, nume care venea de la Chrestos, un condamnat la moarte sub Tiberiu, de către Ponțiu Pilat... S-a început prin a pune mâna pe cei care mărturiseau că sunt creștini... Erau dați să fie chinuiți, după ce mai întâi erau luați în bătaie de joc: erau îmbracați în piei de animale, sfâșiați și mâncați de câini; alții erau răstigniți, alții, legați de stâlpi cu hainele și trupurile unse cu rășină, slujeau de făclii care luminau noaptea... Poporul simțea milă pentru acești oameni, care păreau că sunt dați la moarte nu atât pentru binele obștesc, cât pentru a potoli cruzimea acestui om” (Tacitus, Anale)

 

Persecuțiile lui Nero

 

Crucificarea apostolului Petru  (Caravaggio)

Quo Vadis (creștinii arși pe rug)

Quo Vadis (aruncarea la animale)

Quo Vadis (persecuțiile lui Nero)

Traian (98-117)

   
     Cu toate că era drept și cinstit, el a fost un persecutor al creștinilor, realizând primul rescript referitor la ideile sale despre creștini. Rescriptul a fost emis din cauza unei scrisori din partea lui Pliniu cel Tânar în 111-112 din care Traian afla că datorită creștinilor templele se goleau, nu se mai respectau sărbătorile, iar animalele nu se mai cumpărau pentru sacrificii.
     Fragment din scrisoarea guvernatorului Bitiniei, Pliniu cel Tânar (Secundus), adresată împăratului Traian:

     "Este o regulă, maiestate, pe care eu o urmez mereu, de a mă adresa ție cu toate îndoielile mele…
Neluând parte niciodată la vreun proces de-al creștinilor, nu sunt familiarizat cu metodele și cu limitele ce trebuie respectate fie la audierea lor, fie la pedepsirea lor…
     Metoda pe care am folosit-o față de cei care mi-au fost denunțați drept creștini, a fost aceasta: i-am interogat dacă sunt cu adevărat creștini; dacă au mărturisit aceasta, eu am repetat întrebarea de doua ori, adaugând amenințarea pedepsei capitale; dacă ei au perseverat, am ordonat să fie executați. Căci oricare ar fi fost natura credinței lor, eu cel puțin nu mă îndoiam deloc că îndărătnicia hotărâtă și încăpățânarea inflexibilă merită pedeapsa. …
     Cineva a scris un afiș, fără să-l semneze, acuzând un mare număr de persoane pe nume, ca fiind creștini. Cei care au negat că ar fi sau ar fi fost vreodată creștini și care au repetat după mine o invocare către zei și s-au închinat oficial cu libațiune si tamâie înaintea statuii tale, care ordonasem să fie adusă în sala în acest scop, dimpreună cu cele ale zeilor și care, în final, l-au blestemat pe Christos , aceștia am gândit că e potrivit să-i eliberez. Alții mai întâi au mărturisit că sunt creștini și apoi au negat; adevărat, au spus ei, au fost și ei de această convingere însă o abandonaseră … Toți s-au închinat la statuia ta și la chipurile zeilor și l-au blestemat pe Christos. Am judecat că este … necesar să scot tot adevărul, prin tortura, de la două femei sclave, care erau denumite diaconițe, însă nu am putut descoperi nimic mai mult decât superstiție perversă și excesivă. … Persoane de toate rangurile și vârstele și de ambele sexe sunt și vor fi implicate în persecuție. Căci această superstiție contagioasă nu este limitata doar la orașe, ci s-a răspândit prin sate și regiunile rurale. Pare totuși posibil să fie controlată și vindecată.”
     Traian hotărăște ca să fie persecutați cei care sunt dovediți și denunțați, iar cei care nu apostaziază să fie pedepsiți. În concluzie creștinii nu erau pedepsiți datorită faptului că încalcau legile, ci datorită numelui de creștin.
 Iată și răspunsul lui Traian (tot un fragment din scrisoare):
    „Dragul meu Secundus: Ai procedat cu corectitudine perfectă… Dacă sunt acuzați și găsiți vinovați, trebuie să fie pedepsiți… Documentele anonime, care sunt aduse înaintea ta, nu trebuie să li se dea în niciun caz atenție; ele formează un precedent foarte rău și sunt nedemne de vremurile pe care le trăim.”