De ce erau persecutați creștinii?

     

       În secolul I, creștinismul s-a răspândit relativ repede prin intermediul apostolilor și al misionarilor. Față de această nouă religie, autoritățile imperiale romane au avut în primele secole o atitudine de respingere, organizând uneori persecuții împotriva creștinilor.

Cauzele persecuțiilor romane au fost de mai multe feluri:

•Politice- creștinii îi erau loiali lui Isus Hristos, iar romanii Cezarului;

•Religioase- creștinii refuzau să aducă sacrificii pe altare în cinstea Cezarului sau zeilor respectați în imperiu. În anumite zile, toți locuitorii erau obligați să ia parte la cultul păgân, lucru pe care creștinii îi refuzau, fapt pentru care erau declarați atei, dușmani ai zeilor. Din aceste motive, toate nenorocirile ce veneau asupra poporului: foamete, inundații. incendii, cutremure, boli etc. erau atribuite creștinilor vinovați de ateism. Cultul Împăratului era foarte bine dezvoltat, mulți împărați atribuindu-și titlul de Pontifex Maximus, și mergând până la a se considera zei sau semi-zei.
     Cultul împăratului și al zeiței Roma, care constituia de fapt o manifestare de loialitate politică față de puterea Romei și a împăratului, de la care creștinii se sustrăgeau, a constituit una din cauzele principale ale persecuțiilor. Refuzul creștinilor de a adora pe împărat ca zeu era socotit ca act de impietate (sacrileghim ) și ofensă adusă majestății imperiale - crimen laesae majeslatis. Refuzând să accepte cultul zeilor, în general, creștinismul era învinuit și pentru crima de ofensă a religiei și a divinității - crimen laesae reli-gionis eldivinitatis (Tertullian, Apologeticum, XXVII, 1).

•Economice- cei care produceau idoli, pictorii, arhitecții, preoții templelor nu agreau această religie deoarece le amenința situația materială;

•Cauze moral-sociale. Prejudecățile și ura păgânilor se manifestau și în aprecierile lor asupra vieții morale a creștinilor. Neînțelegând Taina Sfintei împărtășanii, în care pâinea și vinul sunt prefăcute, prin Sfântul Duh, în Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, creștinii erau acuzați că ucid copiii la cultul lor și se hrănesc cu sângele și carnea acestora. Neînțelegând rostul și sensul agapei creștine, creștinii erau socotiți imorali, fiind acuzați ca la ospețele comune se dedau la desfrâu și comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei.
    Cei de sus, aristocratii, vedeau în crestini elemente vulgare si-i dispretuiau, pentru ca ei erau recrutati mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi în armata, crestinii erau socotiti de pagâni inutili societatii, nefolositori în afaceri infructuosi negotiis (Tertullian, Apologeticum, XLII, I).

•Militare- refuzau să se supună obligațiilor civile și militare cerute de împărat.

Împărații romani care au avut o atitudine ostilă referitor la creștinism au fost:

1. Claudius (41-54)
2. Nero (54-68)
3. Domițian (90-96)
4. Traian (98-117)
5. Septimus Severus (183-211)
6. Traianus Severus (249- 251) 
7. Valerianus (257-258)
8. Dioclețian (284-305)