joi, 2 februarie 2012

Apariția creștinismului



        În granițele vastului imperiu roman, la începutul primului mileniu crestin, își face apariția o nouă religie, care aduce un mesaj mai presus de toate diviziunile naționale sau sociale și anume „Creștinismul”. 
În cartea sa Apologetica, Tertulian afirmă:
     ”Nu suntem aici decât de ieri și deja umplem imperiul, cetățile voastre, insulele, fortărețele, satele, câmpiile, consiliile, triburile, decuriile, palatul, senatul, piața publică. Nu vă lăsăm decât templurile voastre . Ce razboi nu am fi în stare să facem, chiar cu forțe inegale? Noi care ne lăsăm sugrumați de bună voie, dacă după doctrina noastră, n-ar valora să suferim moarte decât să omorâm? Chiar dacă nu am lua armele, și nu ne-am revolta pe față, am putea lupta împotriva voastră numai despărțindu-ne de voi”
     Primii persecutori ai creştinilor au fost evreii, la început creştinismul fiind văzut doar ca o nouă sectă iudaică. Creştinii evrei erau diferiţi de ceilalţi evrei prin faptul că erau convinşi şi mărturiseau că Mesia a venit în persoana lui Isus Hristos. De aici urmau să apară alte diferenţe etice şi teologice consistente. Evreii considerau creştinismul o erezie, şi se purtau ca atare, apostoli ca Ştefan, Pavel, Petru şi alţi pionieri creştini suferind o prigoană serioasă din partea fraţilor lor evrei.


De ce erau persecutați creștinii?

     



       În secolul I, creștinismul s-a răspândit relativ repede prin intermediul apostolilor și al misionarilor. Față de această nouă religie, autoritățile imperiale romane au avut în primele secole o atitudine de respingere, organizând uneori persecuții împotriva creștinilor.

Cauzele persecuțiilor romane au fost de mai multe feluri:

•Politice- creștinii îi erau loiali lui Isus Hristos, iar romanii Cezarului;

Religioase- creștinii refuzau să aducă sacrificii pe altare în cinstea Cezarului sau zeilor respectați în imperiu. În anumite zile, toți locuitorii erau obligați să ia parte la cultul păgân, lucru pe care creștinii îi refuzau, fapt pentru care erau declarați atei, dușmani ai zeilor. Din aceste motive, toate nenorocirile ce veneau asupra poporului: foamete, inundații. incendii, cutremure, boli etc. erau atribuite creștinilor vinovați de ateism. Cultul Împăratului era foarte bine dezvoltat, mulți împărați atribuindu-și titlul de Pontifex Maximus, și mergând până la a se considera zei sau semi-zei.
     Cultul împăratului și al zeiței Roma, care constituia de fapt o manifestare de loialitate politică față de puterea Romei și a împăratului, de la care creștinii se sustrăgeau, a constituit una din cauzele principale ale persecuțiilor. Refuzul creștinilor de a adora pe împărat ca zeu era socotit ca act de impietate (sacrileghim ) și ofensă adusă majestății imperiale - crimen laesae majeslatis. Refuzând să accepte cultul zeilor, în general, creștinismul era învinuit și pentru crima de ofensă a religiei și a divinității - crimen laesae reli-gionis eldivinitatis (Tertullian, Apologeticum, XXVII, 1).

Economice- cei care produceau idoli, pictorii, arhitecții, preoții templelor nu agreau această religie deoarece le amenința situația materială;

Cauze moral-sociale. Prejudecățile și ura păgânilor se manifestau și în aprecierile lor asupra vieții morale a creștinilor. Neînțelegând Taina Sfintei împărtășanii, în care pâinea și vinul sunt prefăcute, prin Sfântul Duh, în Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, creștinii erau acuzați că ucid copiii la cultul lor și se hrănesc cu sângele și carnea acestora. Neînțelegând rostul și sensul agapei creștine, creștinii erau socotiți imorali, fiind acuzați ca la ospețele comune se dedau la desfrâu și comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei.
    Cei de sus, aristocratii, vedeau în crestini elemente vulgare si-i dispretuiau, pentru ca ei erau recrutati mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi în armata, crestinii erau socotiti de pagâni inutili societatii, nefolositori în afaceri infructuosi negotiis (Tertullian, Apologeticum, XLII, I).

Militare- refuzau să se supună obligațiilor civile și militare cerute de împărat.

Împărații romani care au avut o atitudine ostilă referitor la creștinism au fost:
1. Claudius (41-54)
2. Nero (54-68)
3. Domițian (90-96)
4. Traian (98-117)
5. Septimus Severus (183-211)
6. Traianus Severus (249- 251) 
7. Valerianus (257-258)
8. Dioclețian (284-305)

Nero (54-68)

   
       Nero, ordona primele represalii împotriva creștinilor, acuzându-i că au incendiat Roma. Sub acuza de atentat împotriva statului și la viața împăratului, creștinii sunt declarați "inamicii neamului omenesc" și ai civilizației umane. Sunt uciși apostolii Petru și Pavel.

     „Nero a făcut să vină cele mai groaznice chinuri pentru nenorociții pe care poporul îi numea creștini, nume care venea de la Chrestos, un condamnat la moarte sub Tiberiu, de către Ponțiu Pilat... S-a început prin a pune mâna pe cei care mărturiseau că sunt creștini... Erau dați să fie chinuiți, după ce mai întâi erau luați în bătaie de joc: erau îmbracați în piei de animale, sfâșiați și mâncați de câini; alții erau răstigniți, alții, legați de stâlpi cu hainele și trupurile unse cu rășină, slujeau de făclii care luminau noaptea... Poporul simțea milă pentru acești oameni, care păreau că sunt dați la moarte nu atât pentru binele obștesc, cât pentru a potoli cruzimea acestui om” (Tacitus, Anale)

Persecuțiile lui Nero



Crucificarea apostolului Petru  (Caravaggio)


Quo Vadis (creștinii arși pe rug)


Quo Vadis (aruncarea la animale)



Quo Vadis (persecuțiile lui Nero)


Traian (98-117)

   
     Cu toate că era drept și cinstit, el a fost un persecutor al creștinilor, realizând primul rescript referitor la ideile sale despre creștini. Rescriptul a fost emis din cauza unei scrisori din partea lui Pliniu cel Tânar în 111-112 din care Traian afla că datorită creștinilor templele se goleau, nu se mai respectau sărbătorile, iar animalele nu se mai cumpărau pentru sacrificii.
     Fragment din scrisoarea guvernatorului Bitiniei, Pliniu cel Tânar (Secundus), adresată împăratului Traian:

     "Este o regulă, maiestate, pe care eu o urmez mereu, de a mă adresa ție cu toate îndoielile mele…
Neluând parte niciodată la vreun proces de-al creștinilor, nu sunt familiarizat cu metodele și cu limitele ce trebuie respectate fie la audierea lor, fie la pedepsirea lor…
     Metoda pe care am folosit-o față de cei care mi-au fost denunțați drept creștini, a fost aceasta: i-am interogat dacă sunt cu adevărat creștini; dacă au mărturisit aceasta, eu am repetat întrebarea de doua ori, adaugând amenințarea pedepsei capitale; dacă ei au perseverat, am ordonat să fie executați. Căci oricare ar fi fost natura credinței lor, eu cel puțin nu mă îndoiam deloc că îndărătnicia hotărâtă și încăpățânarea inflexibilă merită pedeapsa. …
     Cineva a scris un afiș, fără să-l semneze, acuzând un mare număr de persoane pe nume, ca fiind creștini. Cei care au negat că ar fi sau ar fi fost vreodată creștini și care au repetat după mine o invocare către zei și s-au închinat oficial cu libațiune si tamâie înaintea statuii tale, care ordonasem să fie adusă în sala în acest scop, dimpreună cu cele ale zeilor și care, în final, l-au blestemat pe Christos , aceștia am gândit că e potrivit să-i eliberez. Alții mai întâi au mărturisit că sunt creștini și apoi au negat; adevărat, au spus ei, au fost și ei de această convingere însă o abandonaseră … Toți s-au închinat la statuia ta și la chipurile zeilor și l-au blestemat pe Christos. Am judecat că este … necesar să scot tot adevărul, prin tortura, de la două femei sclave, care erau denumite diaconițe, însă nu am putut descoperi nimic mai mult decât superstiție perversă și excesivă. … Persoane de toate rangurile și vârstele și de ambele sexe sunt și vor fi implicate în persecuție. Căci această superstiție contagioasă nu este limitata doar la orașe, ci s-a răspândit prin sate și regiunile rurale. Pare totuși posibil să fie controlată și vindecată.”

     Traian hotărăște ca să fie persecutați cei care sunt dovediți și denunțați, iar cei care nu apostaziază să fie pedepsiți. În concluzie creștinii nu erau pedepsiți datorită faptului că încalcau legile, ci datorită numelui de creștin.
 Iată și răspunsul lui Traian (tot un fragment din scrisoare):
    „Dragul meu Secundus: Ai procedat cu corectitudine perfectă… Dacă sunt acuzați și găsiți vinovați, trebuie să fie pedepsiți… Documentele anonime, care sunt aduse înaintea ta, nu trebuie să li se dea în niciun caz atenție; ele formează un precedent foarte rău și sunt nedemne de vremurile pe care le trăim.”
 

miercuri, 1 februarie 2012

Dioclețian (284-305)


   
     Dioclețian a ordonat demolarea bisericilor, arderea cărților sfinte, destituirea creștinilor din functțile publice. Cei de jos erau transformați în sclavi, iar clerul era obligat să sacrifice zeilor, inclusiv toți creștinii. Refuzul se pedepsea cu moartea. Execuțiile se făceau în masă, ne spune istoricul Eusebiu.
     Dioclețian a emis decrete de persecuție sub lozinca radicală: nomen christianorum deleto = numele creștinilor să fie nimicit. Primul edict s-a dat la 24 februarie 303. Edictul prevedea dărâmarea locașurilor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărților sfinte, fără să se facă victime ; creștinii care refuzau să apostazieze erau pedepsiți; cei mai de seamă pierdeau drepturile și privilegiile, erau torturați; cei de jos erau făcuți sclavi, iar sclavii erau excluși de la eliberare.
     Alt edict de persecuție, care poruncea ca episcopii, preoții, diaconii și membrii clerului inferior dacă aduc sacrificii zeilor să fie puși în libertate, iar de nu să fie pedepsiți cu moartea.






Creștinii aruncați în Colosseum

Catacombele- refugiul creștinilor



                  Creștinii obișnuiau să se ascundă de împărații persecutori în catacombele romane. În catacombe (galerii subpământene) se pot vedea şi astăzi firidele în care erau aşezate sicriele cu trupurile morţilor înfăşurate în pânză, pietrele de mormânt, sălile de rugăciune, scheletele celor care au fost îngropaţi de vii de către persecutori, picturi ori inscripţii creştine.



                                                                            
  
                                             Frescă din catacombe 






Libertatea acordată creștinilor



Theodosie cel Mare                                                   Constantin cel Mare

La 30 aprilie 311, Galeriu dă la Sardica, un edict de toleranță pentru creștini.
      În anul 313 Constantin cel Mare dă edictul de la Milan, prin care se anulau toate hotărârile anterioare luate contra creștinismului și declarau liberă trecerea la creștinism. Creștinismul devine religio licita, adică religie permisă în Imperiul roman.
„Noi, Constantin şi Licinius. Amândoi împăraţi, am găsit de cuviinţă să acordăm creştinilor, ca şi celorlalţi libertatea alegerii acelei religii, pe care doresc a o îmbrăţişa…În afară de aceasta, dispunem ca aceşti creştini să aibă parte fără alte despăgubiri de locurile lor de întrunire, acolo unde şi le-au ales…”     (ibidem, pg. 146)
Locurile de întâlnire ale creștinilor și alte proprietăți urmau să fie returnate:
„. . aceleași lucruri trebuie să fie înapoiate creștinilor, fără plată sau orice pretenție asupra unei recompense și fără nici un fel de fraudă sau de înșelăciune. . . ”
În 392, Theodosie cel Mare declară creştinismul religie oficială a statului roman:
„Toate popoarele asupra cărora trebuie să exercităm un regim blând şi permisiv, trebuie, aceasta este voinţa noastră, să trăiască în religia pe care ne-a predicat-o apostolul Petru…”
                (Codex Theodosianus, în Schmid, op. cit., pg. 150)
     

       Curajul martirilor în fața morții a făcut pe mulți păgâni să treacă la creștinism."Semen est sanguis christianorum" (sângele creștinilor este samânța creștinismului), scria Tertulian (Apologeticum, 50, 13).

Creștinismul în spațiul românesc


       Printre primii creștini din țara noastră sunt cei patru martiri de la Niculițel. Patru martiri din acest grup mare de mucenici , și anume Zotic, Atal, Camasie și Filip, au fost înmormântați într-o criptă a unei bazilici descoperite pe teritoriul comunei Niculițel din județul Tulcea, în toamna anului 1971, cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente.







Fixarea cunoștințelor



TEST

Creştinismul în primele secole

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timpul efectiv de lucru este de 2 ore.

SUBIECTUL I                                                                                                          (20 de puncte)

Scrieţi, pe foaia de teză, literele (a, b, c, d) corespunzătoare evenimentelor de mai jos în ordinea cronologică a desfăşurării acestora:
a. Edictul de la Milano acorda libertatea de cult creștinismului;
b. Împăratul Theodosius proclamă creștinismul singura religie admisă în imperiu;
c. persecuțiile anticreștine organizate de împăratul Dioclețian;
d. prima persecuție organizată de împăratul Nero.

SUBIECTUL II                                                                                                        (50 de puncte)

Citiţi cu atenţie, textul de mai jos :
"După aceasta i se dădu cuvântul lui Constantinos <> prin faptele săvârşite împotriva uzurpatorilor sunt mai presus de Traianus şi sunt fără îndoială egalul lui prin reluarea ţinuturilor pe care el le dobândise mai înainte, dacă nu cumva valorează mai mult să recâştigi un lucru decât să-l câştigi".
(Flavius Claudius Iulius, despre restaurarea stăpânirii romane la nordul Dunării)
Pornind de la acest text, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1.Numiţi, pe baza textului, primul împărat cu care se compară Constantin cel Mare.                      5 puncte
2.Transcrieţi din text, cum apreciază împăratului Constantin cel Mare revenirea stăpânirii romane la nordul Dunării.                                                                                                                                       10 puncte
3.Menţionaţi, pe baza textului, două asemănări între politica Imperiului roman în sec. I şi sec. IV faţă de teritoriul nord dunărean.                                                                                                              10 puncte
4.Menţionaţi, pe baza textului, o deosebire între acţiunile militare ale lui Alexandru Macedon şi cele ale lui Constantin cel Mare.                                                                                                                   10 puncte
5.Prezentaţi, în aproximativ, o pagină, creştinismul din cadrul Imperiului Roman, având în vedere:
- organizarea bisericii în sec. I-IV;
- Constantin cel Mare şi creştinismul.
- creștinismul singura religie oficială a imperiului                                                                            15 puncte

SUBIECTUL III                                                                                                       (20 de puncte)

Construiţi, cu fiecare dintre termenii istorici din lista de mai jos, câte o propoziţie /frază, referitoare la un fapt din istoria creștinismului.
Lista termenilor istorici: creştinism, catacombe, martiri, misionar, persecuție                           20 puncte


                                 BAREM DE CORECTARE ŞI DE NOTARE

Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem.
Se vor puncta orice formulări şi modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor , în acord cu ideile precizate în barem .

SUBIECTUL I

Câte 5 puncte pentru completarea fiecărui spaţiu liber cu termenul corespunzător.
(5px4=20p)
Total 20 de puncte
SUBIECTUL II

1.Câte 5 puncte pentru răspunsul "Machedonos".
2. Câte 10 puncte pentru răspunsul: "valorează mai mult să recâştigi un lucru decât să-l câştigi".
3. Câte 5 puncte pentru menţionarea, pe baza textului a oricăror două asemănări între politica Imperiului roman în sec. I şi sec. IV la nordul Dunării.                                (5 puncte x2= 10 puncte)
4. 5 puncte pentru menţionarea, pe baza textului, a orecărei deosebiri între acţiunile militare ale lui Alexandru Macedon şi cele ale lui Constantin cel Mare.                            (5 puncte x2= 10 puncte)
5. câte 5 puncte pentru menţionarea acţiunilor misionarilor şi martirilor din Imperiu roman
câte 5 puncte pentru menţionarea semnificaţiei Edictului de la Milan (313), 4 puncte pentru precizarea atitudinii împăratului Theodosius.
1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu precizată
Total 50 de puncte
SUBIECTUL III

Câte 4 puncte pentru oricare propoziţie / frază referitoare la un fapt din istoria creștinismului, construită cu fiecare dintre termenii istorici din lista dată.
(4p x 5=20p)
Total 20 de puncte

Bibliografie



1.      ***, Dicţionar de istore veche a României, Ed.Enciclopedică, 1976
2.      ***, Istorie- Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2009, p 42-44
3.      ***, Istorie- Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corint, București, 2000, p 46-53
4.      Sorin Oane, Maria Ochescu, Istorie- Manual pentru clasa a IX-a, Ed.Humanitas Educațional, București, 2000, p 52-59
5.      Stelian Brezeanu, Istorie- Manual pentru clasa a IX-a, Ed.All Educațional, București, 1999, p 48-59
6.      Păcurariu, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, I, Buc.,1971
7.      Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Ed. Corint, București, 2007, 511 p
8.      Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Ed.Cartea creștină, Oradea, 2007,474 p
9.      S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei, vol1- 2, Institutul European, Iași, 1998

Educație pentru caracter